Editia 2014

poza principala 2014Prima editie a Bataliei a inceput cu mult entuziasm din partea noastra, a organizatorilor, insa paseam, parca, pe intuneric. Totul era necunoacut pentru noi: regulamentul competitiei, structura sa, ce tip de teren avem nevoie, ce dimensiuni sa aiba terenul, portile etc.
Usor, usor am stabilit grupele de varsta, am stabilit sistemul si regulile jocului. Am gasit un teren dotat cu tot ce aveam nevoie la baza sportiva Sud Arena si l-am inchiriat imediat. Am contractat un medic care sa asiste la eventuale probleme sau accidentari.
Desi am cautat sprijin in mai multe parti, singura persoana care ne-a ajutat a fost domnul Klaus Mihail de la Premium Players, care a asigurat fotografiile profesionale.
De notat participarile lui Dragos Plopeanu, pe atunci portar la Rapid Bucuresti, a lui Iulian Cadar, castigator al cupei Romaniei cu Petrolul Ploiesti, dar si prezenta lui Tudorel Mihailescu, subiectul unor reportaje BBC si NY Times, fiind singurul portar cu o singura mana din Romania.
Au participat 54 de portari, iar castigatorii au fost:
Dragos Plopeanu, Rapid BucurestiCategoria seniori:
1. Ciuculescu Stefan (CS Metalul Resita)
2. Plopeanu Dragos (Rapid Bucuresti)
3. Cadar Iulian, 47 ani
Categoria 16-18 ani:
1. Costache Alexandru (Concordia Chiajna)
2. Iscru Vlad ( CSM Campina)
3. Antonio Gabriel Bruma ( Scoala Fotbal Ivansuc Cluj)
Categoria 13-15 ani:
1. Cretu Radu (Academia Hagi)
2. Antonio Anghelescu ( FC Initial)
3. Zinca Grigore (Concordia Chiajna)
Categoria 10-12 ani:
1. Sandeiu Rares (Inter Galaxy)
2. Nitu Madalin ( ARD Snagov)
3. Silion Claudiu (FC Initial)
Categoria 7-9 ani:
1. Gherman Alexandru (FC juniorul)
2. Ardeleanu Sebastian (ARD Snagov)
3. Ion Robert (ARD Snagov)
Pozele facute de Premium Players le gasiti aici